fbpx

Sfatul nutriționistului - Este ceaiul potrivit pentru bebeluși?

Consumul de ceai aduce multe beneficii în cazul adulților, dar oare este ceaiul potrivit pentru bebeluși? Află din acest articol care sunt diferitele tipuri de ceaiuri, când și cum este indicat oferim ceai piticilor noștri. 

Ceaiul versus infuziile de plante

Ceaiurile precum: ceaiul negru, ceaiul verde sau ceaiul alb conțin cofeină.  

Atunci când o consumăm, cofeina stimulează sistemul nervos, adică primim un boost de energie. Același efect se înregistrează atât în cazul adulților, cât și în cazul copiilor.
Însă, copiii fiind mai mici, chiar și cantități mici de cofeină pot provoca efecte negative. Când consumăm prea multă cofeină se pot manifesta: 

  • nervozitate și neliniște 
  • tulburări digestive 
  • dureri de cap 
  • dificultate de concentrare 
  • tulburări de somn 
  • ritm cardiac accelerat 
  • creșterea tensiunii arteriale 
  • deshidratare (cofeina este un diuretic) 
  • absorbția deficitară a fierului 

Toate ceaiurile menționate anterior intră în categoria produselor nepotrivite pentru copii deoarece nu există o cantitate de cofeină sigură acceptată pentru copiii cu vârsta sub 12 ani, deci inclusiv nepotrivite pentru bebeluși. 

Infuziile din plante sau ceaiul din plante, ierburi sau fructe nu conțin cofeină. În această categorie intră infuziile de mentă, mușețel, fructe de pădure și alte condimente. Din ultima categorie putem oferi copiilor și bebelușilor cu câteva precauții.

Ceaiul până la vârsta de 6 luni

Contrar practicilor de demult, bebelușii până la 6 luni (sau la debutul diversificării) nu au nevoie de ceai, suc de fructe sau niciun alt lichid în afară de laptele matern sau formula specială de lapte.  

Capacitatea stomacului unui bebeluș este mică și potrivită pentru cantitatea de lapte pe care o poate consuma și care îi oferă toți nutrienții de care are nevoie. 

Un alt motiv pentru care ceaiul din plante nu trebuie administrat niciodată unui copil sub 6 luni este acela că acesta ar putea conține bacterii sau poate chiar provoca o reacție alergică. 

Așadar, doar la recomandarea medicului pediatru în anumite cazuri rare trebuie să includem ceai în dieta bebelușului. 

Ceaiul după 6 luni

Odată cu introducerea alimentelor solide, chiar de la prima masă, apa va fi inclusă ca și al 2-lea și singurul lichid. Uneori, cu acceptul sau la recomandarea medicului pediatru, putem include ceaiuri din plante în locul apei de la masă. Ceaiul nu înlocuiește laptele.  

Pentru copiii cu vârsta peste 2 ani, ceaiul din plante poate fi o opțiune sănătoasă în comparație cu băuturile dulci și poate ajuta la gestionarea simptomelor unor boli ușoare precum răceala, alergiile sau răul de mișcare.  

Copiii cu vârsta peste 2 ani se pot bucura de ceai din plante, iar unii experți precizează că poate fi o alegere sănătoasă pentru copii, deoarece este hidratant și nu conține zahăr, precum sucurile. 

Autor: Ioana Mesea, nutriționist-dietetician

De 7 ani, Ioana își desfășoară activitatea profesională în sectorul medical privat și oferă consiliere nutrițională atât pentru adulți cât și pentru familii cu copii. O bună parte din timpul ei este dedicat prevenției și educației, fiind implicată în campanii, workshop-uri și tabere de sănătate pentru copii.

Acest articol conține informații și recomandări generale conform ghidurilor medicale actuale cu privire la alimentația copiilor și a sugarilor sănătoși și născuți la termen.

Da, avem mai multe informații despre diversificare:

TOP