Se apropie momentul acela pe care l-ai așteptat cu nerăbdare, ziua în care piticul tău va face cunoștiință cu alimentele solide. Deși poate ai fost asaltat/ă cu informații și sfaturi copleșitoare referitoare la această perioadă, vreau să știi că ceea ce urmează nu este un examen și nu va fi nimeni să îți dea o notă sau să încercuiască cu roșu ceea ce ai făcut.
De fapt, cel mai bun mod de a începe această aventură este fii cât mai relaxat/ă, să poți transmite aceeași stare bebelușului tău. Ține minte că diversificarea este o perioadă de explorare și acomodare pentru pitic, iar pentru părinți o modalitate de a ne crea o legătură alimentară cu puiul nostru.
Pentru detalii organizatorice legate de mâncare, suntem noi aici- să te ghidăm în prima săptămână de diversificare.
Când îi putem oferi prima masă solidă?
Prima masă solidă din viața piticului va fi oferită în prima parte a zilei, la mic dejun sau prânz. În această perioadă a zilei avem șanse mari de cooperare și avem și suficient timp pentru a urmări posibilele reacții adverse, până când ne punem la somnul de noapte.
Ce îi putem oferi la prima masă solidă?
Primul aliment ar trebui să fie unul simplu și, deși nu este o regulă rigidă cu ce am putea să îi oferim, sugestia noastră este să începem cu legume gătite. Au o textură mai ușor de gestionat pentru pitic și sunt și prietenoase cu digestia. Rădăcinoase, precum morcovul, păstârnacul, cartoful sau cartoful dulce și legume precum dovlecelul sau conopida, sunt doar câteva exemple.
Sub ce formă vor fi preparate alimentele servite?
Progresivitatea este cuvântul cheie! Textura alimentelor trebuie să fie adaptată abilităților celui mic. Dacă scopul final este să ajungem să mâncăm toți aceeași mâncare, privește perioada aceasta ca o perioadă intermediară. Având în vedere că până la momentul acesta a consumat doar lichid (lapte matern sau formulă), un piure fin ar fi etapa următoare. Ulterior, vom progresa ușor spre un piure mai grunjos, bucățele zdrobite și bucățele.
Câtă mâncare trebuie să consume la prima masă?
Chiar și 1-2 lingurițe pot fi suficiente. La început, bebe doar va gusta puțin și s-ar putea chiar să nu înghită mare lucru. Pe măsură ce crește, îi vom adapta cantitatea în funcție de semnalele de reglare a apetitului pe care ni le transmite. Nu uita că laptele matern sau formula specială de lapte este în continuare principala sursă de nutrienți.
Când introducem apa?
Apa, atât de importantă pentru hidratare, va fi introdusă încă din prima zi de diversificare, într-o cană sau un recipient special. Este și un element important în prevenirea constipației.
Ce alimente introducem în continuare și în ce ordine?
Nu este o ordine anume în care putem introduce alimentele. Recomandarea noastră este ca în prima săptămână să introducem progresiv câte o legumă nouă pe zi, ca atare sau în combinație cu cele pe care le-a încercat până acum cu succes. Dacă, de exemplu, am început cu un piure de morcovi în prima zi, în a doua zi îi putem oferi piticului un piure de morcovi cu cartof, iar în a 3-a zi un piure de morcovi cu cartofi și păstârnac.
Sub ce formă trebuie gătite alimentele?
Gătitul la aburi, fiertul sau coptul sunt câteva dintre modalitățile de preparare a alimentelor care promovează o bună calitate nutrițională a alimentelor de bază.
Când introducem a doua masă?
Încă o masă din fructe dimineața, după masa de lapte, poate fi introdusă oricând în primele două săptămâni. Mărul, para, banana, prunele sau piersicile pot fi opțiuni potrivite.
Am trecut cu brio peste prima săptămână. Ce facem în continuare?
Din a doua săptămână, odată ce micul explorator s-a obișnuit să mănânce și alimente solide, putem să îi includem și alimente bogate în Fier și proteine alături de legume, precum oul, carnea sau peștele. Printre acestea se numără și alimentele cu potențial alergen, despre care putem citi mai multe aici. (Alimente cu potențial alergen în diversificare).
Autor: Ioana Mesea, nutriționist-dietetician
De 7 ani, Ioana își desfășoară activitatea profesională în sectorul medical privat și oferă consiliere nutrițională atât pentru adulți cât și pentru familii cu copii. O bună parte din timpul ei este dedicat prevenției și educației, fiind implicată în campanii, workshop-uri și tabere de sănătate pentru copii.
Acest articol conține informații și recomandări generale conform ghidurilor medicale actuale cu privire la alimentația copiilor și a sugarilor sănătoși și născuți la termen.
Da, avem mai multe informații despre diversificare:
-
Află mai multe +
mai 6, 2022 By A E in Articole
Sfatul nutriționistului – apariția alergiilor alimentare la bebeluși
-
Află mai multe +
By A E in Articole
Sfatul nutriționistului – introducerea apei în alimentația micuțului
-
Află mai multe +
mai 2, 2022 By A E in Articole
Sfatul nutriționistului – rețete delicioase cu spanac pentru un pitic puternic
-
Află mai multe +
aprilie 19, 2022 By A E in Articole
Sfatul nutriționistului – câteva rețete simple cu avocado pentru micuți
-
Află mai multe +
aprilie 12, 2022 By A E in Articole
Sfatul nutriționistului – cantitatea potrivită de sare în alimentația bebelușilor